Monstruoasa coaliție (11/23 februarie 1866) a reprezentat alianța dintre conservatori și liberalii radicali în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie.
În monstruoasa coaliție se aflau marii proprietari de terenuri și oameni de afaceri care nu erau mulțumiți de politica monarhului. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a, în 1864, și a fost prezidată de către Ion C. Brătianu. Mihail Kogălniceanua rămas loial lui Alexandru Ioan Cuza. În 1866, coaliția a dat o lovitură de stat. În noaptea de 11/23 februarie au intrat în dormitorul lui Alexandru Ioan Cuza și l-au forțat să abdice și să părăsească țara. Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza părăsește Bucureștiul spre Brașov, iar în 10 mai 1866 prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este proclamat de către Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I.
Pe 11 februarie 1866, în jurul orei 4, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna, pe spatele unuia dintre conspiratori, documentul de abdicare cu următorul conţinut: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministrului ales de popor“.
Aşadar, „monstruoasa coaliţie“ şi-a atins scopul. Cel care, se spune într-un document al vremii, „a luat averea română din mâinile străinilor, a împroprietărit clăcaşii, cel ce a armat ţara ...“ este nevoit să ia drumul exilului. Pe 13 februarie, Cuza părăseşte Bucureştiul plecând spre Braşov, iar la 10 mai, acelaşi an, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, agreat de numeroase curţi monarhice europene, este proclamat de către Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I.
De acum şi până la moarte, Al. I. Cuza va fi măcinat de dorul ţării pe care a părăsit-o şi va face mereu demersuri pentru a i se permite să revină. Într-o scrisoare adresată lui Carol I, pe 16 aprilie 1867 de la Paris, Cuza notează cu eleganţă şi demnitate: „Revenind ca simplu cetăţean în ţara mea, nu doresc altceva decât ca împreună cu familia mea să pot duce o existenţă conformă nevoilor şi poziţiei mele. M-aş simţi foarte fericit, Principe, dacă într-o zi aş avea plăcerea să vă transmit în mod personal asigurarea sentimentelor mele.“
Această cerere, ca şi multe altele s-au lovit de refuzul categoric al domnitorului. Iată o parte din răspunsul lui Carol I, datat 2 iunie 1867:
„Departe de a pune la îndoială bunele voastre intenţii, sunt convins că dorinţa voastră de a reveni în România se datorează numai intereselor personale şi că prin prezenţa voastră aici ţara câştigă în plus un bun cetăţean. Cu acest gând am făcut cunoscută cererea voastră Consiliului meu de Miniştri. Consiliul a considerat, Prinţul meu, că după ce a trebuit să părăsiţi teritoriul românesc în urma evenimentelor politice atât de grave, este mai înţelept din partea dumneavoastră să nu vă grăbiţi a reveni în Ţară!“
Mistuit de dorul de ţară, Al. I. Cuza se adresează şi împăratului Franţei, Napoleon al III-lea, solicitându-i sprijinul într-o scrisoare datată la 27 mai 1867, în care spune:
„Chestiunile fiind neglijate de la plecarea mea, necesitatea de a da curs unui proces suscitat de pasiuni politice mă determină să mă înapoiez în Principatele Unite. Redevenind un simplu cetăţean, nu am altă dorinţă decât să continui în Moldova viaţa liniştită şi retrasă pe care o duc de la abdicarea mea... îndrăznesc să sper că Maiestatea Voastră va găsi în această intervenţie o nouă dovadă a stimei pe care o adaug la aprecierea preţioasă prin care Ea a binevoit întotdeauna să mă onoreze...“
Din păcate, această intervenţie nu a avut rezultatul scontat, aşa cum nici alte acţiuni iniţiate de partizanii fostului domn nu s-au finalizat favorabil. În ianuarie 1870, la alegerile parlamentare parţiale, Al. I. Cuza, aflat în exil, este ales deputat de Mehedinţi; ştiind însă că regele Carol I, ca şi cei care l-au detronat nu-l vor în ţară, Al. I. Cuza refuză.
Între străini, fostul domn, bolnav şi tot mai singur, e cu gândul la Moldova, aşa cum Alexandru Cuza, fiul său se confesa lui Alexandru Beldiman într-o scrisoare în care descria starea în care se afla tatăl său.
A revenit în ţară după moartea survenită în 1873 la Heidelberg, în Germania. Ziarele vremii au consemnat jalea adâncă cu care l-au întâmpinat cei care deveniseră prin voinţa lui, din clăcaşi, proprietari. A fost înmormântat la castelul de la Ruginoasa, iar acum osemintele lui se odihnesc la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi.
Nota mea:E vremea sa ne stimam inaintaisii pentru ceea ce au facut pentru TARA si sa urmam exemplul lor!Sa lasam deoparte micile nemultumiri personale si sa le urmarim pe cele mari pentru intreaga natiune!!!Cand interesul tuturor e satisfacut la minim,al nostru individual e la maxim!!!
