Lady_Diana

Prin pleoape grele somnul mi se strecoară calm, dar sigur în vine. Visez ** ochi semideschişi ca o deschidere a actului nocturn al conştientului inconştient. O cameră stingheră şi înghesuită, doi oameni împreună la lumina unui bec chior. Se privesc, se ţin în braţe, sunt încleştaţi într-un dans îmbietor al tăcerii contemplative.

Ceasul… priveşte de pe masă stingher şi singuratic, numărând secunde, numărând minute, traducând fapte în ore, ore în zile, clipe în amintire… Îmbrăţişări nesfârşite, un amalgam de cuvinte răsunând falnic prin ecourile tăcerii… gânduri nerostite citite în ochii celuilalt, reverberând prin toată fiinţa ce le conştientizează.

Buzele… tremură timide sub presiunea cuvintelor ce nu se vor grăite se împreunează într-un joc vivid al senzualităţii, atunci când într-un halou îngeresc două trupuri se pierd într-o eternitate a sentimentului. Atunci, nimic nu mai e fizic, prin buzele îndrăzneţe care au prins glasul lor, totul se pierde într-o beţie unică, timpul şi spaţiul se ascund concretului… Atunci întind o mână şi ating stelele universului ce l-am creat în jurul nostru.

Becul… se stinge lăsând întunericului ceea ce luminii nu-i este dat să vadă. Pierduţi într-o nebuloasă pe care numai noi o ştim, alergăm după comete ce lucesc în densitatea întunericului intimităţii noastre. Şi simt că beau din licoarea zeilor, că eu nu mai sunt acelaşi, că renasc o nouă fiinţă, mai bună, mai puternică, ** tine, prin tine…

Ochii… se deschid ** o ultimă sforţare de a învinge somnul. Becul e stins, ceasul ticăie timid, iar tu eşti tot aici, lângă mine. Îmi pun capul pe pernă şi adorm liniştită, căci visul ce-am visat este doar realitatea mea… Întipărită în eternitate.